TARGU MURES LA PAS
Ne bucuram ca Targu-Mures, cunoscut ca „Orasul Trandafirilor”, face parte din eterna si fascinanta Transilvanie, fiind una dintre cele mai vechi si mai frumoase regiuni istorice si folclorice ale tarii noastre. Daca doresti sa descoperi orasul, sa te bucuri de culorile pitoresti si sa te omogenizezi printre citadini, iti propunem urmatoarele puncte de atractie turistica:
Gradina zoologica
Ne consideram foarte norocosi sa fim gazda uneia dintre cele mai mari si mai frumoase gradini zoologice din Romania. Va invitam si pe voi, cu mic, cu mare, sa o descoperiti!
Prefectura judetului Mures
Palatul Prefecturii Mures, initial Palatul Primariei Targu-Mures, este un edificiu construit in stilul secesiunii vieneze (Secession) intre anii 1905-1907 la initiativa primarului Bernády György pentru sediul Primariei. Palatul se remarca prin turnul inalt de 60 m, construit initial drept foisor de foc al orasului. Arhitectura holului, cu plafonul neogotic boltit si sustinut de coloane din marmura sculptate, cu vitralii in culori pastelate, e asemanatoare celei a Salii Cavalerilor din Castelul de la Hunedoara. in turnul palatului exista un orologiu care are cadrane pe toate cele patru laturi ale turnului, iar bataile de clopot ale acestuia pot fi auzite din sfert in sfert de ora.
Cetatea Medievala
Construita pe locul altei fortificatii in urma cu mai bine de cinci secole, Cetatea Medievala din Targu-Mures se intinde pe o suprafata de 4,3 hectare. Are o forma pentagonala, cu sapte bastioane unite prin ziduri, si este unul din obiectivele turistice de impact din „Orasul Trandafirilor”, dar si ale judetului Mures. In prezent, intr-unul din imobilele cetatii, respectiv in fostul Comandament Militar, functioneaza Muzeul de Istorie si Arheologie, etaland aspecte din istoria regiunii si promovand patrimoniul cultural al cetatii.
Bulevardul Cetatii
Cu prilejul vizitei la Cetatea Medievala a orasului, la exteriorul acesteia veti pasi pe unul dintre cele mai romantice bulevarde din Europa. Copiii vor avea si ei parte de distractie intr-un complex de joaca multifunctional, conceput in stil medieval, dotat cu echipamente moderne care le permit copiilor sa se joace in siguranta.
Palatul Culturii
Palatul Culturii din Targu Mures este un monument arhitectural reprezentativ pentru stilul anilor „Secession” al 1900 si reprezinta o valoare de patrimoniu european din punct de vedere al mostenirii arhitecturii acestui stil nou. in incinta functioneaza mai multe institutii culturale, cum ar fi Filarmonica de Stat din Targu-Mures, Biblioteca Judeteana Mures, Galeriile de arta din cadrul Muzeului Judetean, precum si sectia administrativa a Palatului.
Turnul Bisericii Franciscane
In Piata Teatrului se inalta Turnul Bisericii Franciscane, fost un lacas de cult romano-catolic. Aici isi avea sediul Ordinul Franciscanilor, se presupune ca din jurul anului 1230. Biserica si manastirea au fost demolate in 1971, odata cu inceperea lucrarilor la cladirea Teatrului National. Din biserica a fost pastrat doar turnul baroc, sub care se afla intrarea in cavoul calugarilor.
Piata Trandafirilor
Este denumita astfel datorita rondurilor de trandafiri care delimiteaza parcul central si care raman infloriti pana la venirea iernii. in mijlocul parcului se afla „Ceasul cu flori”, simbol al orasului, care dateaza din anii ‘80-‘90 si este unul dintre putinele ceasuri de acest gen care inca mai sunt in uz in Romania. Cadranul este decorat in fiecare primavara cu mii de flori in diverse aranjamente. Iarna, la inceputul lui decembrie, in locul Ceasului cu flori se monteaza Bradul de Craciun – o alta atractie in sine, prin inaltimea de peste 20 m si impodobirea acestuia cu beteala si jocuri de lumini incantatoare.
Teatrul National
Edificiul a fost construit pe locul vechii Biserici si Manastiri Franciscane si finalizat in anul 1973, dupa circa un deceniu de munca laborioasa. Usile de acces din bronz cu aspectul unor sculpturi moderniste impresioneaza de la departare, iar scara interioara in forma de cochilie de melc constituie un element decorativ original. Peretii interiori sunt imbracati intr-o tapiterie tesuta si brodata, iar cortina masiva din catifea rosie este tesuta cu fir de aur.
Platoul Cornesti
Este cel mai inalt punct al orasului si reprezinta un adevarat refugiu in mijlocul naturii, oferind numeroase posibilitati de petrecere a timpului liber. Un parc de joaca modern cu tobogane colorate, plase suspendate, scari de catarat, inele pentru tractiuni, casute cu personaje de povesti le vor oferi copiilor clipe de neuitat. Parcul de joaca este completat de o zona amenajata pentru practicarea fitness-ului in aer liber, o zona de gratar, alei de promenada si pista de alergare pentru iubitorii de sport in natura.
Complexul de Agrement si Sport „Muresul” – WEEKEND
Este unul dintre cele mai mari complexe din tara, intins pe 40 ha, si cuprinde 6 bazine de inot de diferite marimi, forme si adancimi, un canal de legatura/bazin pentru barci, un bazin olimpic care functioneaza tot anul, alei de promenada, facilitati de recreere si sport pe terenurile special amenajate – tenis, baschet, volei pe nisip, tenis de masa; posibilitatea de a inchiria hidrobiciclete pentru o plimbare pe raul Mures, numeroase terase si restaurante; totul, integrat intr-un cadru plin de verdeata.
Sinagoga Ortodoxa
Sinagoga Status Quo Ante, numita si Templul Mare, este un lacas de cult evreiesc din municipiul Targu-Mures. A fost construita in perioada dualismului austro-ungar, intre anii 1899-1900, in stil eclectic. in anul 2010, Sinagoga a fost inclusa pe lista monumentelor istorice din judetul Mures, elaborata de Ministerul Culturii si Patrimoniului National din Romania.